Hristos: sufletul satului meu
11 Aprilie 2019


Concursului Național Catehetic Hristos: sufletul satului meu.

În cadrul Concursului Național Catehetic Hristos: sufletul satului meu, la nivel eparhial, Școala Gimnazială „Profesor Cristea Stănescu” a obținut o mențiune cu lucrarea „Să-i cinstim pe cărturarii de seamă ai satului românesc”.

Felicitări celor 24 de elevi din învățământul primar și coordonatorilor: Profesor Manta Nicoleta, Pr. Paroh George-Constantin Leescu-Popa, Pr. Răzvan-Andrei Stoian!

Concursul Național Catehetic Hristos: sufletul satului meu este organizat cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (Temei nr. 6.420/2018), de către Sectorul teologic-educațional al Patriarhiei Române în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale, în perioada 15 decembrie 2018 – 21 mai 2019.

Concursului Național Catehetic Hristos: sufletul satului meu se adresează copiilor participanți la grupele catehetice din parohiile înscrise în Programul Național Hristos împărtășit copiilor, preoților coordonatori de grup catehetic, profesorilor de religie și altor educatori creștini.

Participarea școlilor la acest concurs se face cu aprobarea și susținerea Ministerului Educației Naționale. Inspectoratele Școlare Județene sunt partenere prin inspectorii de religie, care au implicat școlile și profesorii de religie/de alte discipline în susținerea acestui demers educațional.

Concursul evidențiază frumuseţea satului românesc, în trecut şi în prezent, tradiţia și portul popular, unitatea de credință și de neam în țara noastră păstrată prin preoţi, învăţători, primari gospodari și oameni vrednici ai satului românesc şi îşi propune să contribuie la redescoperirea valorilor păstrate şi promovate de satul românesc, de-a lungul timpului.

Concursul Naţional Catehetic „Hristos: sufletul satului meu” cuprinde trei secţiuni: literară, artistică și multimedia.

Fiecare echipă de la nivelul parohiei va alcătui un proiect care va conține, la alegere, lucrări cu conținut teoretic (din secțiunea literară) şi lucrări cu caracter practic (din secțiunile artistică sau multimedia).

Lucrările vor fi prezentate în cadrul unui eveniment organizat de către echipă (expoziție, scurt recital, spectacol etc.).

Tematica acestor lucrări trebuie să fie subordonată Anului omagial al satului românesc (al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari) și să se încadreze în obiectivele specifice enunțate mai sus.



Reîntoarcere la activități...