Biblioteca școlii

Biblioteca școlii noastre este o colecţie de documente (cărţi, reviste, ziare, materiale audiovizuale, alte suporturi informaţionale), cu caracter enciclopedic, adecvate nivelului şi profilului unităţii de învăţământ în care funcţionează; ea are personal special afectat pentru achiziţionarea, prelucrarea, organizarea şi valorificarea fondurilor de publicaţii şi a celorlalte categorii de documente.

Biblioteca şcolară nu concurează procesul de învăţământ, ci îl completează. Ea dă documentaţia practică, gustul pentru cercetarea individuală şi documentaţia bibliografică, atât de utilă tuturor oamenilor. Din punct de vedere intelectual, lectura pregăteşte pentru reflecţie, pentru formarea spiritului şi creşterea câmpului de cunoştinţe.

Bibliotecii şcolare îi revin următoarele sarcini:

– să participe la pregătirea elevilor pentru procesul instructiv-educativ, la formarea unei temeinice culturi generale, a unei bune pregătiri profesionale şi de specialitate ale acestora;
– să contribuie la înţelegerea de către elevi a rolului şi importanţei informaţiei în lumea contemporană, la insuşirea de către aceştia a metodelor şi tehnicilor de muncă intelectuală, ajutându-i pentru un studiu individual eficient şi iniţiindu-i în cercetarea documentară;
– să sprijine personalul didactic al şcolii în îmbunătăţirea calităţii procesului de învătământ, asigurând publicaţii de referinţă, de informare curentă, de pedagogie, psihologie, lucrări privitoare la conţinutul diferitelor discipline predate în şcoală şi la metodica predării acestora;
– să dezvolte sentimentul responsabilităţii la elevi, deprinzându-i cu buna păstrare a publicaţiilor pe care le primesc în sala de lectură sau le împrumută acasă.

Biblioteca Școlii Gimnaziale „Profesor Cristea Stănescu” oferă elevilor 4400 de volume pentru studiu.