Viziunea școlii
Să oferim o educație de calitate, cu șanse pentru toți elevii, care să-i formeze pentru viitoarea carieră și pentru învățarea pe tot parcursul vieții !
Școala noastră este deschisă pentru toți cei care au nevoie de educație. În opinia noastră școala nu este un privilegiu pentru câțiva, ci un drept al tuturor! Avem ca prioritate pregătirea elevilor pentru o lume în schimbare, formându-le competențe care să le permită să-și găsească menirea socială. Respectăm fiecare elev, oricare ar fi rezultatele sale, identificând și valorificând aptitudinile fiecăruia dintre elevii noștri. Dorim să transformăm școala noastră într-un real IZVOR DE LUMINĂ al științei și culturii la nivel local prin asigurarea unui învățământ deschis, promovând egalitatea șanselor, adaptat la nevoile societății și flexibil la noi căi de atingere a obiectivelor educaționale pe care ni le propunem.